Iarna
Te-ai îmbrăcat în mantie-argintie,
Ca o mireasă, iarăși, tu, câmpie.
În zale argintate... feerie.
Ne-ai pus în palmă vis, tăcere,
Și-n suflete melancolie.
Ne umpli cofele cu miere, cu nuci, cu vin și veselie.
Copacii altădată de smarald
Acum în soare-ndepărtat, ne ard.
Ai pus tabloul rece și divin
Cu liniștea-ți de-acum ne amăgim.
Dumnezeiesc și înghețat deodată,
Lumină blândă, cump décor, ne iartă!
Străluce-n noapte lacul înghețat
Și puntea-i rece, alte zori așteaptă,
Colindători ce vin la colindat.
Iar focul arde+n sobă și ateaptă
Copiii și bîtrâni ce spun povești
Și Moșul, Moșul cel de altădată.
Ca un cărbune, azi, încins în vatră,
S-a-mbujorat de-atâta trudă chipul
Și liniște-i afară. Și se-aude,
Cum răgușit, tușește doar bunicul.
E iarnă grea, dezlănțuită, crudă.
Și uflă vântulpeste tot. Ascultă!
Cupacii goi sunt și sunt tare triști...
Dar va veni și clipa trezirii lor cândva.
Când dezmorțiți, sălbatici, altruiști,
Spre Dumnezeu din nou s-or înălța.
Și-n haină nouă, proaspăt primeniți,
Se vor trezi la viață fericiți.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.