Poem de iarnă
De prin crâng și de pe deal,
Cu vuiet și cu scandal,
Venind iar din depărtare,
Rupe tot ce-i stă în cale.
Peste voi și peste sate,
Crivățul de miază noapte,
Se apleacă o mireasmă.
A iernii catapeteasmă.
Cu ilic și cu cojoc,
Cu mantie de mătasă,
Se așterne peste toate
Iarna și la noi acasă.
În văzduh vuiesc copacii,
Pe câmpii Frunze se-ngână,
Parcă umblă-n lume dracii
Mână-n mână.
Văd, mai sus, pe-un vârf de viță
Zgribulită și smerită,
Puiul de la vrăbiuță
Care caută grăunță.
Mama-i este obosită.
Doarme-n leagănul de nea,
Dincolo de casa sa.
Totu-I alb, un basm cu zâne,
Vântul a-nceput să scurme
În cotloanele-nvechite
De la casele smerite.
Natura e amorțită,
Chiar și moșul din ogradă
Are nasul ca ardeiul
Alba parcă-I lumea toată.
Este ger. Pe văi și dealuri
Gheața licăre și geme.
Pleacă maică la pădure
Să aduc-un braț de lemne.
Numa-n deal, la derdeluș,
Cu fulare și mănuși,
Trec copii la săniuș.
Toți aleargă prin zăpadă,
Se împing ori stau să cadă,
Luciul lacului sticlește,
Timpul trece fără veste.
Satu-i zahăr, ori e sare...
Mare veselie, mare!
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre smerenie
- poezii despre alb
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zahăr
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre vrăbii
- poezii despre timp
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.