Persefona

Hades este stăpânul inimii mele...
Am fost furată din inima mamei,
Din pântecul lumii,
Iar azi sufletul meu plânge.
Plânge în întuneric
Când, între ape şi cer,
Mă zbat în lanţurile tăcerii,
Sub ochii de fier
Ai supuşilor mei – nimfe,
Pământeni, zei.
Mărşăluiesc prin inima mea
Mereu, fără ştire.
Voi, supuşi aceluiaşi zeu,
De ce m-aţi ales prizonieră-n iubire?!
V-am greşit cu ceva?!
Suferinţa mea vă ajută?
Ce sentimente contradictorii!
Doar cititorul ascultă
Paşii mei rătăciţi, târându-se-n bezna lui Hades
Şi scraşnirea de dinţi.
Sunteţi resemnaţi şi cuminţi.
Dar vă rog,
Rescrieţi istoria zeilor!
Voi deveni vulcan ce erupe
Şi voi merge în audienţă
La Marele Zeu,
Ori sparg zidul durerii din sufletul meu.
Temniţa lui Hades
Ascunde un suflet însângerat.
Sentinţa nu m-a salvat...
Sunt tot eu, suferind,
Victima atrocităţii unui mare păcat.
Mai pot crede-n iubire?!
În destin? În speranţă?!
Doar Cutia Pandorei
Îmi dă şansa la viaţă.
Cine eşti tu?! Şi... cine sunt eu?!
Persefona – soţie de zeu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!