De-oi adormi...

De-oi adormi curînd
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcînd
La marginea mării.

Nu voiu sicriu bogat,
Făclie şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci
Se nalţă la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu braţe de valuri,

Se nalţă, dar recad
Şi murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
Alunecă luna.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creştet,
Doar moartea glas să dea
Frunzişului veşted.

Să treacă lin prin vînt
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-şi scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,

Ce n-or şti că privesc
O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
Pe singurătate-mi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!