Transplantare
Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
și nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Și nici asemeni
răbdare.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.