Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ziua bună la țară

Țară dulce și frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu știu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!

Vai! în sânu-ți dulce, oare
Sunt eu mai puțin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?

Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca și dorul
Către negre stânci te port.

Mâine va veni străinul
Să te prade, țara mea!
Mâine îți vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.

Și tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ți-au degradat durerea!
Și mormântu-ți n-are flori!

Ți-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Și râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ți-au spus!

Dar ei ți-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,
Vai! și pe cămașa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorții lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezești
Și prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbești!

Când chiar fiii-ți te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Țara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâția ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!

Către-acestea, dragă țară,
Tu poți încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veștezi.

Astfel toamna când sosește
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpește,
Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viață i-a vestit.

poezie celebră de din volumul: Reverii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!