Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs
mulţi kilometri, ajungând departe-n domeniul numerelor mari.
Cale spre iubire este pasiunea, cunoaşterea, afecţiunea?
Toate trei – împreună cu lumina lunii, trandafirii, cumpărăturile,
darurile şi iertările, acceptările şi uitările,
amintirile şi chiria locuinţei,
perle ale memoriei laolaltă cu şunca şi cu ouăle.

Poate fi iubirea încuiată şi ţinută ascunsă?
Da, iar pe ea se aşează colbul şi mucegaiul,
şi, dacă nu descoperă că soarele-i poate veni în ajutor,
se chirceşte-n penumbră...
zăpada, ploaia, furtunile pot ajuta –
păsări în cuiburi cu o singură odaie
scuturate de vânturi demente şi nemiloase –
toate pot ajuta:
nu-ţi încuia dragostea şi n-o ascunde.

Cum soseşte primul semn de iubire?
Cu un fior, cu o transpiraţie foarte personală,
într-un tu-şi-eu, noi, noi doi,
într-o pereche de răspunsuri,
ceaţă de ametist pe orizont,
două programe de dans întretăiate,
două iniţiale împletite cu briceagul,
cinci violete proaspete pierdute-n sarea mării,
păsări în zbor exact în marile lor momente,
înăuntru şi înafară o mie de ferestre,
un cal, doi cai, o mulţime de cai,
un inel de argint, un strigăt de aramă,
un gong de aur bătând întruna bang bang, bang-ng-ng,
uşi trandafirii închizându-se una câte una
de-a lungul asfinţitului în faţa cântecelor nopţii,
hulubele şi mânerele stelelor,
pliurile negurilor de la draperiile lunii,
încolăcirile şi descolăcirile ghemurilor de ceaţă.

Dragostea este un ceas şi rotiţele lui se uzează.
Dragostea este o vioară şi lemnul putrezeşte.
Dragostea este o zi pe care-o aşteaptă noaptea.
Dragostea este o vară urmată de toamnă.
Dragostea moare întotdeauna şi când moare-i moartă,
şi când e moartă nu mai e nimic de făcut,
şi când nu mai e nimic de făcut noi spunem
ăsta-i sfârşitul, el vine întotdeauna, el vine şi ne găseşte.
Iar acum noi o vom îngropa şi-o vom pune deoparte
cu eleganţă şi cu decenţă, ca pe un ceas sau o vioară,
ca pe o zi de vară la sosirea toamnei,
ca pe un lucru frumos ajuns la sfârşitul aşteptat.

Cât ţine dragostea?
Cât un balon de sticlă mânuit cu grijă
sau cât două orhidee de seră lăsate-n viscol,
sau cât o nicovală imobilă de oţel
călită la flacăra unei suduri inexorabile –
sau uneori dragostea poate dăinui
cât şase fulgi, şase fulgi hexagonali de nea,
şase fulgi hexagonali de nea plutind în aer
sau cât jurământul dintre oxigen şi hidrogen
într-un pahar cu apă de izvor,
sau cât ochii de pe bancnotele de-un dolar,
sau cât două dorinţe călărind
pe-o pală de vânt iarna în zori,
sau cât piatra de temelie a unui altar antic
menţinut sacru pentru rugăciunile tale intime,
sau cât praful ridicat într-o trombă solemnă
purtată de vânturi schimbătoare.

Există sanctuare care păstrează mierea şi sarea.
Există cei care risipesc şi care cheltuie.
Există cei care cercetează şi cei care salvează.
Dragostea poate fi o căutare liniştită, cu conţinut.

Poţi cumpăra dragostea?
Desigur, în fiecare zi: cu bani, haine, acadele,
promisiuni, flori, conversaţii fermecătoare,
zâmbete, vorbe dulci, minciuni,
zilnic, barbaţii şi femeile cumpără iubire
şi-o iau acasă la pachet – şi se întâmplă fel de fel de lucruri,
iar ei le studiază
şi de ce o cercetează mai mult, de ce îşi dau seama că,
de fapt, n-au căpătat iubirea pe care-au dat banii:
dragostea cumpărată e o imitaţie garantată.

Poţi vinde dragostea?
Da, o poţi vinde pe un preţ bun
şi-apoi te poţi gândi iarăşi
şi poţi reconsidera preţul,
şi-ţi poţi plânge de milă,
şi te poţi întreba cine a vândut şi de ce.
Lumini de vecernie plutesc pe apele negre-ale nopţii,
o lagună de stele clătită în umbre catifelate,
o furtună uriaşă plânge pe caii mării albi,
astfel de momente sunt de nepreţuit.

Invitată sau neinvitată? Cum vine dragostea?
Şi invitată şi neinvitată, o codoaşă şi-o umbră,
un răsărit la uşă orbindu-te
sau o eşarfă de lumină într-o ceaţă-albăstruie,
clipirea lentă a două felinare-n pâcla râului
sau un fum dens pe cocoaşa unui munte,
iar fumul devine un fum cunoscut propriilor tale
veşminte şifonate:
răsucirile acestuia pătrund în calea ta, în mâinile tale,
în chip şi în ochi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!