Sonetul 19

O nucă ce căzuse pe asfaltul
Unei alei, părea îmbietoare,
Încât vreo patru ciori au făcut saltul
S-o ia cu ciocul lor negru şi mare.
Şi cum e şi firesc, una profită
De îmbulzeală şi încăierare,
Ia nuca-n cioc, şi-apoi într-o clipită
A şi zburat cu ea în depărtare.
Şi după ce-a scăpat de urmărire
A stat să-şi tragă sufletul oleacă,
Apoi a crăpat nuca, şi uimire,
A constatat că-n mijloc era seacă.

De-aceea în viaţă ăsta îmi este crezul:
Să fie faină coaja, dar şi miezul.

sonet de Octavian Cocoş (21 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!