Numai tu!

Numai tu cobori tăcere întrupată-n poezie
Sărutănd pe ochi durerea printr-a lacrimii fereastră
Numai tu legeni pe foaie dulcea mării melodie
Numai eu transform tăcerea într-o linişte albastră

Numai tu îmi cazi pe pleoape de pe cer a veşnicie
Şi te văd strălucitoare ca o rugăciune aprinsă
Mamă! Sfântă născătoare într-a nopţii frenezie
Mă îmbraci în violet delirând de dor cuprinsă.

Numai tu dai nemuririi lung sărut din focul vieţii
Numai eu atins de tine vin în frac, pegas galactic
Timpul se curbează-n cer, cade pradă dimineţii
Numai eu rămân ca mâine, un exemplu! De romantic.

Toate lacrimile plânse s-au făcut fluvii de dor
Şi-nvelesc în vise Luna ce poartă dragostea noastră
Din a vieţii carte strânse amintiri ca un oracol
Sfera liniştii depline într-un univers semantic

Numai tu pluteşti aproape când tăcerea e de aur
Ca un fulg de nea adamic cad etern iubind în palmă
Şi topind de atunci în mine, mă prefac din om în faur
Să topesc ochiul de gheaţă, să te fac din zeu în mamă

Numai tu faci loc pe soare unui simplu scriitor
Ce coboară să aprindă foc etern pe buze mării
Numai tu prefaci poetul în izvor nemuritor
Numai eu deasupra lumii te privesc cu ochii zării

Împletind de atunci emoţii prinse-n dragoste de tine
Topesc aur în cuvinte dintr-o rază efemină
Unde s-au nascut poeţii lumii să-i spună de mine
Pe-o nicovală albă din zăpadă fac lumină

Numai tu Ană din zidiuri şoptind merele de aur
Mă iubeşti ca marea sarea şi mă-ndrăgosteşti edenic
Mi-ai făcut din slove templu şi din cărţi mândru tezaur
Numai eu ca un Manole mă cobor din cer vulcanic

Numai sta Ana în ziduri, trage soarele pe tine
Toate lacrimile plânse, psalmii sfinţi în amintire
Nesfârşitele tăceri să le-aşterni cuminţi pe mine
Ca o linişte deplină vin în zbor să-ţi fiu trăire!

Bologa Nicolae

Numai tu!

Numai tu cobori promisă întrupată-n poezie
Sărutănd pe ochi durerea printr-o magică fereastră
Numai tu legeni pe foaie dulcea mării melodie
Numai eu transform tăcerea într-o linişte albastră

Numai tu îmi cazi pe pleoape de pe cer a veşnicie
Şi te văd strălucitoare ca o rugăciune aprinsă
Mamă! Sfântă născătoare într-a nopţii frenezie
Mă îmbraci în violet delirând de dor cuprinsă.

Numai tu dai nemuririi un sărut de foc de astră
Numai eu dorit de tine vin în frac pe cal galactic
Timpul se curbează-n cer şi predă iubirea castă
Numai eu rămân ca mâine, un exemplu! De romantic.

Să-nvălesc în vise Luna ce poartă dragostea noastră
Cerc de liniste deplină într-un univers semantic

Numai tu pluteşti aproape când tăcerea e de aur
Ca un fulg de nea adamic cad etern iubind în palmă
Şi topind de atunci în mine, mă prefac din om în faur
Să topesc ochii de gheaţă, să te fac din zeu în mamă

Numai tu faci loc pe soare unui simplu scriitor
Ce-a venit ca să aprindă foc etern pe buze zării
Numai tu prefaci poetul în izvor nemuritor
Numai eu deasupra lumii te privesc în ochii mării

Potcovind de atunci emoţii prinse-n dragoste de tine
Topesc aur în cuvinte dintr-o rază efemină
Unde s-au nascut poeţii lumii să-i spună de mine
Pe-o nicovală albă din zăpadă fac lumină

Numai tu Ană din zidiuri şoptind merele de aur
Mă iubeşti ca marea sarea şi mă edenic
Mi-ai făcut din slove templu şi din cărţi mândru tezaur
Numai eu ca un Manole am căzut din cer vulcanic

Toate lacrimile plânse, psalmi, sunt sfinte-n amintire
Numai sta Ana în ziduri, trage soarele pe tine
Ca o linişte deplină vin în zbor să-ţi fiu trăire!
Nesfârşitele tăceri se le-aşterni cuminţi pe mine

Nicolae

poezie de Bologa Nicolae (2018)
Adăugat de Bologa Nicolae
Votează! | Copiază!