Lupta vieții
Copiii nu-nțeleg ce vor:
A plânge-i cuminția lor.
Dar lucrul cel mai laș în lume
E un bărbat tânguitor.
Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viața; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Ești un nemernic
Când n-ai un țel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupți pe seama tuturor.
E tragedie nălțătoare
Când, biruiți, oștenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Când brațul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge,
Și-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârșitul luptei,
Să stai luptând, căci ești dator.
Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoși se plâng și mor.
De-i vezi murind, să-i lași să moară,
Căci moartea e menirea lor.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre plâns
- poezii despre moarte
- poezii despre tragedie
- poezii despre superlative
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râs
- poezii despre ochi
- poezii despre lașitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.