Ce-ți mai face inima?
în perioada celor mai grele vremuri
pe băncile din parc
în pușcării
sau trăind cu
curvele
am avut mereu această mulțumire
n-aș numi-o fericire
care era mai mult un echilibru
interior
o acomodare
la orice se întîmpla
și care îmi era de ajutor în
fabrici
și atunci când relațiile
cu fetele mergeau
prost.
m-a ajutat
pe vremuri de război și de
mahmureală
a încăierărilor din ganguri
și prin spitale.
să te trezești într-o cameră ieftină și
să ridici jaluzelele
asta era cea mai stranie
satisfacție
și să traversezi podelele
spre un dulap vechi cu o
oglindă crăpată
văzându-mă pe mine, urât,
rânjind la tot și la toate.
ceea ce contează e doar
cât de bine
calci prin
foc.
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.