Porţile Damascului

Oraşul Damasc e înconjurat de patru ziduri.
Sprijiniţi în suliţele lor, patru Mari Gardieni stau de pază
Toată ziua, nişte siluete de piatră înalte, iar noaptea
Dorm în turnuri, când sus pe cer felinarul lunii scânteiază.

I

"Acesta-i cântecul cântat de Gardianul Porţii dinspre Răsărit
Când încuie uriaşa poartă şi-apoi fumează sub portocalul înflorit".

Poterna Sorţii, Poarta Deşertului, Caverna Năpastei, Fortul Spaimei,
Avanpostul Bagdadului eu sunt, Pragul Uşii către Diyarbekir, odrasla faimei.

Aurora Persiei cu noi dorinţe poate cuprinde piscurile munţilor îmbujorate,
Dar contrafortul meu pietros refuză alintul acelor săruturi parfumate.

Opreşte, Caravană! Sau treci, dar nu cânta. N-auzi în noapte
Tăcerea-n care picură ciripit de pasăre, deşi toate păsările-s moarte?

Nu trece mai departe! Se spune că-n pustiurile-împietrite e încă şi acum
Un trandafir, dar fără purpură, ai cărui nuri nu răspândesc niciun parfum.

Vei înflori acolo unde bobocii lui sunt ofiliţi? Nu ţi se va frânge goana
Când arşiţa amiezii lovi-va cu îmblaciul? Părăseşte, privighetoare, Caravana!

Treci atunci, treceţi cu toţii! Bagdad, tu plângi sub vălul de safir al cerului, tu
Tragi clopotele care bat până în iad, dar cine se încrede-n tine? Eu unul, nu!

Soarele care arde deasupra ta şi-ţi vopseşte umbra-n roşu şi în verde –
Soarele va devora morţii tăi lipsiţi de carne, Caravană, o, Caravană!

Iar cel care-şi linge buzele-însetat va vedea, înspăimântat, cu privire goală,
Ultimul miraj, palmieri fluturând în vânt, izvoare cu-apă rece, o, Caravană!

Şi unul – Cântăreţul-cu-glas-de pasăre – va rămâne-n urma-ţi, Caravană!
Şi Domnul îl va întâlni-într-o noapte, un tril de pasăre-n tăcerea suverană.

Pe unul Beduinul îl va spinteca, iar pe altul, trăsnit de furtuna din deşert,
Îl va orbi nisipul – şi-unul va spune,"E-atât de singură Caravana-n seara asta!"

Pierdută, Osândită Caravană, Caravana Morţii! V-am spus care-i costul,
Nebunilor, şi ce v-aşteaptă – mai puţin că l-am auzit pe Cântăreţul vostru.

II

"Iată, cântarea Străjerului de la Poarta dinspre Soare-Apune
Atunci când cupola bolţii de sus devine o genune."

Eu sunt poarta care dă spre mare: O, marinari, ţineţi geana zării!
V-am auzit din înălţimile Libanului cântând despre minunăţiile mării.

Marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de şerpi uriaşi, verde ca un balaur,
Stropind planeta cu vinu-i înspumat, marea cu flori albe şi dantelele de-aur.

Dincolo de mare sunt oraşe, turle gravate cu flori de crin, cu lei.
Şi-un suflet nu-i pe străzile singuratice uitate de vreme, pe-alei.

Dincolo de oraşe-i o insulă unde, gol şi legat, un uriaş muşcă din pământ:
Pe spatele lui e umbra unei aripi hidoase: nu se-aude un sunet, un cuvânt.

Dincolo de insulă e un recif care urlă, cum urlă nebunii-n vise chinuite,
Din bezna căruia, zi şi noapte, sângele irupe-n mii de şuvoaie-otrăvite.

Dincolo de recif e Golful Alinării, unde nu bate vântul şi nu există val,
Şi-acolo pe navele romane, se spune, stau aliniaţi vâslaşii de metal.

Dincolo de golf, în Vestul extrem, Solomon, Regele Evreu,
Strânge-n mână şi păzeşte inelul magic dăruit de Dumnezeu:

Iar dacă-acel inel e furat, el, maiestuos, pentru fapta ofensatoare
Va ridica pe umeri Lumea şi-o va arunca dincolo de mare.

III

"Acesta-i cântecul celuilalt străjer, Porţii de la Miazănoapte protector,
Care cântă iute şi cu spor, dar care bea şi mai cu spor".

Eu sunt eleganta Poartă spre Alep: un răsărit doar, atât, şi vei fi aici:
Nu-ţi otrăvi inima cu temeri şi cu griji, o, frate-al fiarei pe care o urâm!

Nu-s multe mile de parcurs, iar duşmani, doar puricii iubindu-l pe nomad;
În Homs hangiul deja ţi-a pregătit dejunul, iar în Hama patul cald.

Adu cu tine-n Alep aur filigranat şi gem de caise cu iz linguşitor,
Măsuţe de cafea zâmbind perlate, vase din bronz bătut, strălucitor:

Vinde marfa cumpărată din Damasc cu preţ de trei ori mai mare
Şi cumpără o sclavă din Armenia frumoasă şi plăcut mirositoare.

Unii din stirpe nobilă se trag, unii îşi fac glorie pe spadă punând preţ,
Alţii-s lăudaţi pentr-o Ştiinţă sau o Artă – dar eu iubesc onorabilul Comerţ!

Vinde ce-i putred, cumpără ce-i copt! N-au minte, banii-n mâna lor sunt fum,
Oamenii din Alep sunt proşti grămadă! Întoarce-te-n pace! Salaam Aleikum!

IV

"Acesta-i cântecul Porţii de la Sud, unde stă de veghe
Un gardian cu părul nins, dar cântarea-i încă şi mai veche."

Sunt Poarta netemătoare c-o să cadă: zidul Mihrab al Damascului,
Podul răsunătorului Sinai: Arca lui Allah, pivotul lui.

O, pelegrin spiritual, ridică-te: noaptea sună din unica-i trompetă; ca-n vis,
Vocile sufletelor nenăscute-s încă pe jumătate-n Paradis.

Ai îngenuncheat, spre Mecca te rogi cu inima îndurerată, cu ochi fierbinţi:
Oh, Hagi, unde te vei duce după ce vei ajunge-acolo, după ce vei fi acolo?

Fie-ţi Domnul ghid din tabără-n tabără, umbră din izvor în izvor, din ued în ued,
Iar sub stelele deşertului fie-ţi hărăzit să auzi clopoţelul cămilei lui Mahomed.

Purifice-ţi Domnul trupul, fie-ţi dat să primeşti ştiinţa de-a-îndura
Stafiile sfredelitoare-ale durerii şi fie să te-aducă Domnul la Viaţă, iar şi iar.

Facă-ţi Domnul sufletul cristal prin care trec optsprezece ere fără nicio grabă,
Fie-ţi dat să vezi Lumile sclipind, cum văd oamenii boabele de rouă-n iarbă.

Şi, fiu al Islamului, s-ar putea să afli la capătul călătoriei tale pământene
Cine umblă prin grădina ta-n fiecare seară şi-ţi spune, politicos, Prietene.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!