Spre balconul muntelui
Vânturi tăioase, turme de nori,
maimuțe lamentându-și tristețile,
aerul e proaspăt, nisipul alb,
păsările zboară-n cercuri.
Pretutindeni cad frunze
foșnind, foșnind,
în vreme ce valurile râului
vin unul după altul, clipocind, clipocind:
Călătoresc singur prin o mie de mile
ale acestei toamne melancolice,
ducând în spate spre balconul muntelui
o sută de ani de boli și de suferințe.
Munca grea și regretele amare
mi-au înghețat ș albit fruntea
iar cel mai mult mă chinuie gândul
c-am renunțat la vinul meu.
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Du Fu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre vânt
- poezii despre vin
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suferință
- poezii despre râuri
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.