Scuze
Ție străine îți cer scuze,
Pentru visele ce ți-au apus,
Pentru lacrimi, brațe, buze,
Pentru tot ce ți-am distrus.
Îmi pare rău chiar foarte,
Pentru amintirile în doi,
Pentru îmbrățișările uitate,
Pentru ochii tăi cei triști și goi.
Nespus de rău îmi pare,
Pentru că nu te mai chem,
Pentru gândul care doare,
Pentru că îți sunt blestem.
Scuze că durerea nu te cruță,
Scuze că privești la ceas,
Scuze că te plimbi desculță,
Printre cioburi vechi ce au rămas.
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.