Floarea inocenţei

Cu paşi de plumb intrat-am în camera secretă
Cu lanţuri ferecată de mii şi mii de ani
Şi-n negura de smoală găsii o margaretă
Ce semnul inocenţei ţinea cu albi arcani.

În ochii-mi stinşi pătrunse lumina aurie,
Însemn al vieţii şi al supravieţuirii,
Copilăria este cea vie mărturie
A purei margarete din antimemorii.

Cea cameră secretă, acuma luminată,
E ochiul nevăzut, e cheia fermecată,
E cercul magic patronat de o nestemată,
E floarea din poala Maicii noastre Prea-Curată.

Cu-n zâmbet şi fire de lumină îmbrăcată,
Floarea inocenţei am sărutat, sfioasă,
Lumea reală accept fără prejudecată,
Cu Îngerul pe umărul stag, mă-ntorc acasă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!