Ore târzii
Rămas suspendat între bine și rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neștiute
își poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieșite din tecile goale.
În urmă se zbat, în pervaz agățate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
și ore târzii de nesomn sunt furate
din cărțile scrise cu buchii ciudate.
Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin ușile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-așterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.
O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Și când se va-ntoarce..., cine să știe?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre uitare
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre plâns
- poezii despre ore
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.