Zâmbetul tău
îmi lipsește zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
și zilele devin tot mai gri
când focul trosnește în sobă
și eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereții
când străzile s-au golit de pași
și tăcerea parcă mușcă din mine
împrăștiindu-mi gândurile...
îmi lipsește zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
și totul devine iluzie
când țigara mă frige-ntre degete
și eu trag adânc ultimul fum din chiștoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...
de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre devenire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.