Idilă de cyborgi
Ah, Cyborg adevărat
Cu creier mic, dar cipat!
Circuitele-mi inciți,
Cu-ai tăi zece Terabiți.
Și senzorii detectează
Că Hard-ul îți cam vibrează
Sper că ai un Cooler nou
Fiindcă vreau să facem show.
Și n-aș vrea să te blochezi
Și Setările să-ți pierzi
Că eu nu-s atât de Smart
Ca să știu să-ți dau Restart.
N-am făcut Upgrade de-o vreme
Și RAM-ul e cu probleme,
Dar am boxe Huawei,
Poți să le admiri cât vrei.
Știu că am uzură mare
La Sistemul de-operare,
Dar a mea Placă de bază
Văd că tot te mai tentează.
Hai, că-s curioasă rău
Arată-mi Device-ul tău
Fiindcă e foarte posibil
Să nu fie compatibil.
Sau poate că-i vicios
Și-operează în modul DOS
Că atunci, ca pe-o țigară,
Pe Windows te-arunc afară.
Hai, că vreau să-ți văd tupeul
Bagă-n Socket USB-ul
Nu te teme, că dispun
De un Antivirus bun.
Mă poziționez pe Center,
Și aștept să-mi dai un Enter,
Iar apoi, solemn promit,
Dau la History, Delete.
poezie de Octavian Cocoș (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre promisiuni, poezii despre posibilitate, poezii despre creier, poezii despre admirație sau poezii despre adevăr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.