Toamna se înteți și seticăloși cu totul. Cerul se învineți, se înnegri, se apropie depământ și-l înecă sub șuvoiul ploilor. Orașul mărunt se dărăpănă și se afundă și mai mult într-un orcan de bălți, de smârcuri și de noroaie. Copacii își plânseră cele din urmă frunze, se întristară și se despuiară, începură să tremure și își arătară, ca niște milogi de bâlci, trupurile acoperite descoarță plesnită și buboasă și ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.