Prinţesa din castel

Mă prosternez în faţa poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Şi-aş vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă şi multă elocinţă,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viaţă cu putinţă.

Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prinţesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Şi poate o să credeţi că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu ştiu ce înseamnă o iubită.

Dar totuşi îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă şi-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu aşa-n neştire,
Să iau prinţesa din castel cu mine
Şi să mă pierd cu totul în iubire.

poezie de Octavian Cocoş (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Votează! | Copiază!