Landoul roșu
Prin păduri de porumb
Landoul roșu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.
Norii, câți au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.
Dar roșul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.