Mănânc și râd
E miez de iarnă, e un ger cumplit
Și m-am trezit cu greu de dimineață
Am băut ceai cu pâine și dulceață
Și-apoi la drum cu tata am pornit.
Micuțul iaz a dispărut complet
Sub platoșa de gheață lucitoare
Și nu mai simte nicio frământare,
Iar soarele se-nalță încet-încet.
Facem doi pași și ascultăm tăcuți,
Dar pojghița cea albă nu trosnește,
Ci parcă zâmbitoare ne șoptește
Să nu mai fim atât de precauți.
Tăiem o copcă mică lângă mal
Acolo unde gheața e mai groasă,
Iar apa clipocește întunecoasă
Sub cerul cu sclipire de opal.
O vreme pescuim netulburați
Însă apoi, de-atâta nemișcare,
Mi-au înghețat picioarele cam tare
Și-mi vede tata ochii înlăcrimați.
Atunci mă strânge-n brațe drăgăstos
Și-mi spune îngrijorat peste măsură,
- Hai că am prins ceva de-o saramură,
Să mergem, c-acest ger e nemilos.
Se lasă noaptea cu obrazul hâd
Și face mama pește de mâncare,
Iar eu cuprins atunci de nerăbdare
M-așez la masă și mănânc și râd.
poezie de Octavian Cocoș (29 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.