Ce pact făcut-Ai, Doamne, cu Ancuţa?

Căzut-a toamna-n poezie,
aleile sunt ruginite,
cuvântul intră-n amnezie,
inimile ne sunt rănite.

Voia Domnului să acceptăm,
ne spuseră mereu străbunii
dar Doamne, pare a fi blastăm
când se doboară legea firii.

Căci cea pe care ai luat la tine
era lumină şi candoare,
era nevoie de un mâine
copilului să-i fie boare.

Ce pact făcut-Ai cu Ancuţa
s-accepte pasărea cea neagră,
s-o-mbraci în ie şi altiţa
să-i stea pe piept ca o pelagră?

Eu ştiu c-a întâlnit tăcerea,
cea de mister şi făr' de vină,
o lumânare aprinse-n taină
şi s-a lăsat în a Ta mână.

În călimară-s lacrimi arse
şi giulgiul greu ne stă pe suflet,
‘notăm în rîuri somnoroase,
cruci albe-înghit al nostru urlet.

Ne-ai pus anafură-n cuvinte,
femeie-floare, femeie-stea,
ne-ai spus că ceru-i şi-n morminte
şi cartea vieţii e aievea.

(In memoriam Anca Maria David)

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!