* * *
S-a lăsat brumă în
Podul palmei mele
Până ieri priveam jocul de frunze
Făceau mici vârtejuri-
niște fluturi bizari
ce-au uitat că e toamnă-
Se-agățau de o rază plâpândă
Abia luminând linia vieții
Oricum de mult merg cu pași mici
Nu știu unde duce
Drumul are margini cu măceși
Dincolo de ei este lumea
Este tot ce-am uitat înainte să știu
Tot ce știu și n-are uitare
Este ieri și azi
Este mâine
Încerc să străbat printre spini înspre ele
Cum să trec să n-arunc o privire
Strivesc cu buzele picătura de sânge
Drumul s-a făcut o vâlcea
Dintr-odată coboară de-a lungul brațului
Își tremură unda unde bate pulsul
La încheietura lipită de tâmplă
Încercând să-i oprească ecoul
Și lacrima devine roșie
Sau măceșele sunt roșii
Nici măcar nu mai contează
Trebuie să plec
S-a lăsat bruma în podul palmei mele
E un iz de târziu
Și mi-e frig
Oare unde ești tu
Am să-ți las o brândușă de toamnă în prag
Când ajung
Ori de vrei să rămân lasă ușa deschisă
Mă descurc eu cumva
Pe când vii îți va fi
Ne va fi poate cald
Și bine
Între timp am să merg în grădină
Poate ai un coș undeva
Au căzut pe jos plin de gutui
Și-i păcat
poezie de Mihaela Poduț Ienuțaș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre roșu
- poezii despre brumă
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre puls
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.