Peste trecut se va lăsa o cortină imensă
nici urmă de strigăt pe mâinile mele
pentru că
nu-i așa
soldații nu se ascund să plângă pe la colțuri
ei scrijelesc cu unghiile rugina
și caută pământul fertil
unde poveștile au gust metalic
iar rânjetul nopții îi ademenește
eu nu mai simt
ca pe vremuri
căderea
nici tălpile nu se împotmolesc zile în șir
în carnea ce se voia cuvânt
acum sunt piatra peste care a trecut râul negrului vis
și mă ridic după primul ceas al căinței
ca o flacără albastră
în desișul vremii
eu nu mai sunt unghie învinețită de dor
sau rădăcină putredă în pădurea de gânduri
acum sunt oglinda vie
în care se pot privi soldații
ce mi-au cunoscut plânsul
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.