Sunt bolnav
de invizibilitate și nu mă vindec
cu untură de câine
sau după trei ani de pușcărie
grea ca doi sâni
cu bătăi zilnice până leșinam
de foame dementă ca o rețea
de nervi învăluiți în bandaje
am stat în fața lor
zi de zi timp de un an
nimeni nu m-a văzut
eram sărac ca toți săracii
poate și mai sărac decât ei
dar vizitat din când în când
de forțe colosale
de un destin măreț
ce se întrupează într-un personaj umil
care ajunge să vă orbească
cu lumina lui
eu am altă maca albornoz
ea luminează și strălucește la cota zero
o să înceapă și aici un război din cauza ei
pentru ea merită să înceapă un război civil
sunt atât de invizibil
încât m-au bătut pentru că mi-am încurcat
urechile cu locuitorii din chinche
loveau între urechile care se vedeau
eu nu mă vedeam
dar urechile altui țăran se văd
este o baladă în care lumea
rămâne la fel de fabuloasă
de câteva mii de ani
strânsă între neputință
și transformări magice
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.