Furtuna primăverii

Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.

Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.

Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o în fugă.

Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă înspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.

S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo împarte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!