Zgomote
Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Pașii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.
Stau și-ascult și parcă glasul tău șăgalnic
Blând rostește vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos ușor din fire.
Sunt surprins că totuși râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii și stă solitară.
Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale șoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.
poezie de Octavian Cocoș (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Octavian Cocoș. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre singurătate
- poezii despre râuri
- poezii despre râs
- poezii despre păduri
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.