Acum ştiu cine sunt

Trecut-au anii ca o clipă...
La tâmple eu am păr cărunt.
Un gând în minte-mi se-nfiripă:
Abia acum ştiu cine sunt!

Sunt un cercel dintr-o ureche
A timpului ce iute zboară,
De parcă-i apucat de streche,
De frică azi că o să moară.

Sunt o brăţară de pe-o mână
A lutului ce e în noi,
Ce zdrăngăneşte şi îngână
Că-n lut noi mergem înapoi.

Sunt un şirag de pietricele
La gâtul clipei aşezat,
De-agate, onix, peruzele,
În anotimpuri deghizat.

Sunt pana ce-i de vânt purtată
Pe un ocean de amintiri,
Plutind, de valuri legănată,
Pe unde clare de iubiri.

Sunt o poveste de iubire
Pe plaiul nostru de baladă,
Un far – o mică amăgire,
Un ochi ascuns sub o arcadă;

O frunză ce timid foşneşte
Pe rochia de voal a lumii,
Pe care-acum o moşteneşte
Stejarul, frate cu străbunii;

Un punct ce se iveşte-n zare
Şi creşte şi iradiază
Căldură; roua de pe-o floare,
Ce brusc dispare la amiază;

O rogojină pusă-n cale
La o răscruce pe-un drumeag,
Pe care iute se prăvale
Piciorul timpului-moşneag;

Un ghem ce se rostogoleşte
Sfios pe-a timpului aripă;
Un fir de fum ce unduieşte
Mici arabescuri dintr-o pipă.

Sunt om, sunt o fiinţă-anume,
Dar voi rămâne un cuvânt,
Ce a trecut odat' prin lume
Şi a lăsat în urmă-un cânt.

poezie de Cătălina Orşivschi din Pe cărările sufletului meu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!