M-a-nvăţat măicuţa mea

Când eram copil la mama,
Eu luam la toate seama,
La ce spune gura ei,
Nu scăpam niciun crâmpei.

Multe m-a-nvăţat măicuţa,
Împreună cu tăicuţa.
M-a-nvăţat, cum spune sfântul,
Cu exemplul şi cuvântul.

M-a-nvăţat ce se cuvine,
Ce e rău şi ce e bine,
Ce e viciul şi virtutea,
Libertatea, servitutea,

Ce-i credinţa şi păcatul,
Ce-i copilul şi bărbatul.
M-a-nvăţat ce-i omenia,
Ce e cinstea şi hoţia,

Să nu-nşel şi să nu fur,
Şi să nu comit sperjur.
M-a-nvăţat măicuţa mea
Ce să fac când lumea-i rea,

Bunătatea şi morala,
Să îmi recunosc greşeala,
Să nu fiu răzbunător,
Ci om bun şi iertător,

Să nu fiu invidios,
Să nu am obrazul gros,
Să nu mint, să nu bârfesc,
Să nu beau să mă-ameţesc.

M-a-nvăţat măicuţa mea
Să fiu demn, nu o lichea,
Să nu fiu un ticălos,
Ci om bun şi credincios.

poezie de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (3 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Votează! | Copiază!