În umbra aripei

Voi, cei care-atunci când nu suntem în acord,
gândiţi că eu nu am credinţă,
nu vă imaginaţi dorinţa,
setea şi nevoia mea de Dumnezeu;
nici n-aţi auzit dezolantul meu
strigăt care-şi poartă ecoul
prin spaţiile lăuntrice ale umbrei,
cercetând nepătrunsul;
nici nu-mi vedeţi gândul
trudind întru idealurile genezei
primejduite-adesea
asemeni suferinţelor luminii.

Dacă sterilul meu spirit
ar fi putut deţine puterea care v-a născut,
acum – aş fi putut face ordine în paradis
spre-a fi-n armonie cu ţărâna voastră.
Dar, spuneţi-mi, ce putere se ascunde
într-un suflet care nu stă sub niciun steag
şi care-l poartă totuşi pretutindeni
pe cel care-l torturează – ştie cineva? –
care adresează întrebări pentru a crede
şi care, cu cutezătoare onestitate,
cercetează fiecare detaliu
şi fiecare colţ întunecat – de ce?

Cu toate-acestea, sunt apărat
de setea pentru cercetare –
de chinurile mele-n căutarea Domnului, cavernoase şi neauzite;
şi-i mai multă iubire-n flămânda mea
incertitudine decât indolenta voastră convingere.

poezie clasică de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!