Trecea sfioasă...
Trecea sfioasă, pe la poarta mea,
Aproape zilnic și de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Și-apoi, încet, încet se-ndepărta...
Și zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să știm,
C-am fost sortiți, în taină să iubim...
... Și i-am ieșit în cale,-ntr-un sfârșit,
Și tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu brațul, mijlocul fragil,
Înfiorat și eu, ca un copil...
Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă și ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a șoptit...
... Azi e nevasta mea, de-atâția ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg și ani și zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...
Clepsidra vremii-aproape s-a sfârșit,
Ne-a-mbătrânit și ne-a încărunțit,
Vom adormi curând, îmbrățișați,
De umbra amintirii legănați...
poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre soție
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păr cărunt
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.