Speranță
Și de ce n-ar fi adevărat că există suflet?
Ce efort ar fi pentru Dumnezeu, care face și desface
țesătura fosforescentă a nebuloaselor,
care din câteva treceri de penel așterne atât de subtil
lumina pe aștrii alunecând pe orbitele lor cerești perfecte,
să-i confere spiritului imortalitate?
De ce este, de exemplu, mai de neînțeles
faptul de a renaște decât cel de a te naște? E mai absurd
să-ți continui existența decât să nu mai exiști,
să exiști fără martori, când în jurul nostru,
aici și acum, pulsează și există
o infinitate de forme care surprind continuu
știința și ochii ei de linx?
Speranță, pâinea noastră ce de toate zilele,
speranță, infirmiera celor în răstriște,
murmură-mi acele cuvinte intime și necesare
care se pierd în tăcerea nopții,
în cele mai ascunse unghere-ale minții,
șoaptele serafimului alb...
Nu-i adevărat că îmi voi întâlni morții?
Dacă știi răspunsul, de ce nu-mi vorbești?
poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre existență
- poezii despre lumină
- poezii despre știință
- poezii despre zile
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.