S-a îmbolnăvit poezia
S-a îmbolnăvit poezia omenirii,
Respiră greoi,
Are spută în litere,
Tușește pe buzele cititorului,
Spatele îi este cocoșat de silabe...
Abia o mai țin aripile-n zbor,
Picioarele metrice cad în neant.
Mi-e milă de ochii plecați în lumină,
Așa că adun poezia omenirii
În ranița ciuruită a cerului
Și merg în genunchi
La vraciul universal.
Îi ascult cuvintele ritmate,
Curăț izvodul încercărilor,
Adun flori de tei din pletele Escului,
Le macin în disperarea timpului
Ștrangulat de raze de Luceafăr,
Fac prișniță din colb poetic
Și o tămăduiesc ușor
Cu epitete și metafore,
Apoi,
Pentru împlinirea zilei de mâine
Împerechez rime femeiești
Cu rime bărbătești
Și după o prelungă respirație
Gură la gură,
Urechile și ochii se deschid,
Inima revine în poezia omenirii
Ca un prunc gângurind
La donița cu lapte
Din Constelația
Cocoșată de imaginație!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.