Suflet uitat
Oh, tu, omule muritor
Bate vântul în al tău suflet
Te-ai născut într-un ogor
Trupesc, în propriul portret
Te visezi pe pășuni îndepărtate
Căci amețitor e valul care vine
Cu pașii tăi, urmele devin realitate
Dar uiți, ce lași în spate...
Sincer, chiar nu-ți este dor?
Să devii copilul de odinioară
Ca prin sunete de cor..
Inocența ta, nu o lasă să moară...
Te munceșți, imperial necesar
Aspiri la un trai mai bun
Te osândești, precum un armăsar
Sufletul, ți-l faci tutun?
Focul, îl aprinzi să-ți fie cald
Cu a ta apă rece îl stîngi
Culegi boabe de smarald
După ce le aduni, oare nu te frigi?
Pătează-te cu iertare
Apleacă-te, smerit....
Fii tu, o lumânare
Ce încă nu s-a topit.
Schimbă cursul, privește sus
Nu te văd, pătruns în fum
Timpul încă nu s-a scurs...
Sunt aici, la ține-n drum! (Dumnezeu)
poezie de Vlad Milon (19 august 2020)
Adăugat de Vlad Milon
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre devenire
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre smerenie
- poezii despre sinceritate
- poezii despre schimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.