Carul Mare...
Ultima noapte de vară,
ultima noapte, pe care
pârtie lasă stelară
roțile Carului Mare...
Iar am rămas fără suflet,
fuge când dorm și gata,
fuge tiptil, cu răsuflet
parc-alungat cu lopata.
Și mă cuprinde o jale,
jalea de toți și de toate
curge ca apa la vale,
dusă de moară în spate....
Curg ca o piatră zmuncită
din-tr-un vârtej atmosferic
și peste zare zburlită
plată ca râsul isteric.
Curg ca o stea căzătoare
în infinituri de ciață
cu prospețimi de fecioare
și cu Scimbarea la Față...
Curg ca un vin în pahare,
curg ca un sânge în vine,
ca dintr-o lacrimă-sare,
ca dintr-un zâmbet -suspine.
Scurgerea asta amară,
( ape și aer și foc și pământ )
picură lin ca din ceară
peste tăciune mocnind...
Câinele urlă la lună
zgărîe ușa la tindă
vine-o fantomă să-mi pună
tristul prosob pe oglindă....
Plâng în poiată cocoșii
ultima noastră cântare
intră pe geam infraroșii
razele Carului Mare...
poezie de Iurie Osoianu (14 august 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.