Carul Mare...

Ultima noapte de vară,
ultima noapte, pe care
pârtie lasă stelară
roţile Carului Mare...

Iar am rămas fără suflet,
fuge când dorm şi gata,
fuge tiptil, cu răsuflet
parc-alungat cu lopata.

Şi mă cuprinde o jale,
jalea de toţi şi de toate
curge ca apa la vale,
dusă de moară în spate....

Curg ca o piatră zmuncită
din-tr-un vârtej atmosferic
şi peste zare zburlită
plată ca râsul isteric.

Curg ca o stea căzătoare
în infinituri de ciaţă
cu prospeţimi de fecioare
şi cu Scimbarea la Faţă...

Curg ca un vin în pahare,
curg ca un sânge în vine,
ca dintr-o lacrimă-sare,
ca dintr-un zâmbet -suspine.

Scurgerea asta amară,
( ape şi aer şi foc şi pământ )
picură lin ca din ceară
peste tăciune mocnind...

Câinele urlă la lună
zgărîe uşa la tindă
vine-o fantomă să-mi pună
tristul prosob pe oglindă....

Plâng în poiată cocoşii
ultima noastră cântare
intră pe geam infraroşii
razele Carului Mare...

poezie de Iurie Osoianu (14 august 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!