În umbre se stinge ultima zeiţă

Când cea din urmă strălucire a stelei cade
şi-ntunericul apucă-n ghiare universul,
înstrăinat şi plin rămâne în crepuscul,
sufletul sufocat printe umbrele-n cascade.

La dilatarea umbrelor pictate-n posade
se stinge-ncetişor ultima zeiţă de dor,
mintea liberă devine aripă de condor,
intelectul lasciv se refugiază-n Ade.

Amabil şi amăgitor se-apropie Morfeu,
prinde avant, apoi zboară peste umbre şi-n zbor,
retează orice capcană seculară din sobor,
răpit de libertatea unui vultur fariseu.

În amintiri se pregăteşte a se întoarce
la calea îngropată sub lespezi prăfuite,
cu orice pas adăugat în clipe-asfinţite,
scanând pânza dezolată, ca zeiţa Circe.

O faţă cunoscută apare printre nouri,
un chip îndepărtat de timpul lui se albeşte,
un nou deficit se-nregistrează bătrâneşte,
în ordinarul inevitabil din hublouri.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!