Timpul n-aduce alinare (sonet II)
Ati mințit când ați spus că timpul e vindecător,
Ați mințit toți, timpul n-aduce alinare!
El încă-mi lipsește-n plânsul acestei ploi ușoare;
Îl vreau când valurile duc cu ele-n zare un vapor;
Zăpezile de altădată dispar de pe creste ca un nor,
Și frunzele de-alt an fumegă pe fiece cărare;
Dar dragostea de-alt an rămâne, ca o durere mare,
Îngrămădită-n inimă, iar vechile sentimente încă dor.
Sunt sute, sute de locuri unde mi-e teamă
Să mă duc amintirea lui acolo încă stă la pândă.
Apoi, îmi spun, intrând ușurată într-un loc retras, îndepărtat,
Unde niciodată, dar niciodată, piciorul lui nu a călcat:
"Nu-i nicio umbră-a lui aici, oricât de ștearsă, de plăpândă!"
Și stau acolo tulburată, și mi-l amintesc... și inima-l tot cheamă!
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Edna St. Vincent Millay. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.