Tu nu eşti frumuseţea...

Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide,
În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide
În cari răsfrîng misterul văpăile livide.

Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată,
Nici pagini cu poeme rămase de-altădată
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi inelată.

Tu nu cunoşti otrava gîndirii şi-a vegherii:
Fantasmele de fildeş, regini ale tăcerii,
Nu ţi-au suflat miresme subt salciile serii.

Tu ştii că de cînd lumea e linişte şi pace,
Că drumul e pe care păianjenul îl face
Ţesînd în umbră caldă velurele să-mbrace
Subt cari stagnează ochii şi pletele-ţi opace.

Copil naiv! de-aceea te-ador şi te mîngîi
Cu faţa-nmormîntată ca-n floare de lămîi
În carnea-ţi netezită de buzele dintîi!

Şi nu-ţi şoptesc sonete, nici mituri nu-ţi îngîn,
Pe unde trece umbra acestui hoit păgîn.
Aplec eternitatea spre tine, şi rămîn

Cu ochi-închişi în zîmbet, copil abia-nflorit;
Cu fruntea răsturnată, cu visul risipit,
Ca o dantelă scumpă pe trupu-ţi adormit.

Dar spune-mi, la crepuscul, încet, sunt fericit?...

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!