Șah și mat pe-un repurtat
Iar mi-am uitat coroana-n
regat de nesupuși
mi-e trena răsfirată
pe-un gând amnistiat
voi sta cu demnitate
la masa lui Brâncuși
ironizând misterul
vădit pe-un "șah și mat".
Mușcând ușor din buze
când regele ieșea
corespondând prin viciu
c-o logică defunctă
strategic structurat
bravând reguli sadea
pierdeai partida-n fugă
secundă cu secundă.
Schimbam pioni și ture
c-un "pat" țineai remiza
doi adversari cu-onoare
de-nvins și-nvingător
pe-aceeași tablă oablă
nesocotind premiza
că de-ai să faci rocadă
n-ai matca în decor.
Un joc de strategie
scuzând un amiabil
argumentat cu logic
și-anticipând mutări
manevre într-un spațiu
pozând conciliabil
diplomații meschine
ce-mi cer aplaudări.
un joc renascentist
pe-o tablă-n alb si negru
doi oponenți la masă
sfârșind a confruntare
uitând de-un vulnerabil
printr-un frivol alegru
iar ți-ai jucat regina
sfidând a ei valoare.
cu reguli permisive
scoți turnu-n en passant
captura-ți satisface
victorii repurtate
aș spune două vorbe
citând din Maupassant
dar mă așez la masă...
zâmbind abilitate...
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre logică
- poezii despre jocuri
- poezii despre șah
- poezii despre victorie
- poezii despre valoare
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.