O fetiță cânta în corul bisericii
O fetiță cânta în corul bisericii
Despre toți oamenii trudiți dintr-o țară străină, păgână,
Despre toate navele risipite pe-oceanele lumii,
Despre toți cei care-au uitat de bucuriile aflate la-îndemână.
Vocea ei se înălța tot mai sus, tot mai sus, spre turn,
O rază i-a căzut pe umărul de-o albeață divină.
Din întuneric toți credincioșii priveau și-ascultau
Rochia aceea albă cântând în lumină.
Și toți chiar credeau că,-n sfârșit, sosea bucuria,
Că toate navele-au ajuns tefere-n port,
Că-n niște țări îndepărtate și străine toți oamenii trudiți
Au găsit un mângâitor, o viață oferind puțin confort.
Glasul era atât de dulce, raza soarelui atât de subțire...
Iar chiar acolo, acolo lângă Sfânta Poartă
Care cunoaște toate misterele, un copil plângea
Pentru cei plecați, care nu se vor mai întoarce niciodată.
poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre bucurie
- poezii despre întuneric
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sfinți
- poezii despre rochii
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.