Atât de fragedă

(parodie după poezia "Atât de fragedă" de Mihai Eminescu)

Atât de fragedă, te-asameni
Cu-n trunchi din cel mai vechi cireş!
Şi ca un monstru între oameni,
Din calea vieţii mele,... Ieşi!

Tu rupi, când calci, covorul moale,
Cu prea-umflatul tău picior
Şi zdrăngănit aud, de oale
Când îmi vorbeşti asurzitor.

Din vina strâmtei tale rochii,
Ce se crăpa încetişor,
Ieşitu-ţi-au acum şi ochii;
Erai un elefant în zbor.

O, vis feroce de iubire,
Pădurii mumă din poveşti,
Cănd tu zâmbeşti, a ta zâmbire
Mi-arată cât de acră eşti

Şi că în tăinuita noapte
Mă bagi în somnul cel de veci,
În timp ce ale tale şoapte
Fiori îmi dau, mai reci, mai reci...

De-acum renunţ la cugetare,
Căci ochii nu-ţi mai sunt fierbinţi
Şi-ntunecoasa renunţare
Umbreşte falsele dorinţi.

Iar când te duci, să ştii, în fine,
Că nu mă ţin de pasul tău;
Pierzându-te, e pentru mine
Salvarea sufletului meu!

Că te-am zărit, nu-i a mea vină
Şi veşnic nu o să te iert,
Mă voi trezi iar la lumină;
Eu nu voi mai vorbi-n deşert!

Şi n-o să te mai văd, Ivonă,
Icoana Verginei Marii
Mă apără de-a ta Coronă
De Viruşi... Nu o să mai vii!

parodie de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!