Mintea...

Mintea dragoste-şi impune din 'nălţimi adânci sorbind-o
Şi nespus se îmbogăţeşte a ei slavă adorând-o,
Noi sintagme înviorează epifiza, iscusind-o,
Trupul expandează-n slavă adorarea ascuţind-o
Şi lumina-i radiază un belşug deplin privind-o.

Mintea nu stă să rezume existenţa la esenţă
Căci ea însăşi e esenţa de-infinită existenţă.
(Datorită circumstanţei suferi lipsa unui dinte
Dar în mai puţin de-o clipă ţi l-ai pus la loc în minte,
La puţin timp după aceia, altu-i stă în loc cuminte.)

Cam aşa funcţionează existenţa în esenţă,
Tot ce influenţează mintea ia din minte influenţă
Şi-n subconştient produce în esenţă existenţă
(Conştient şi înafară de a noastră conştienţă),
Astfel că inconştientul e-o imensă evidenţă.

Mintea neîncetat lucrează... şi de vrei s-o odihneşti
("Culcă-te într-o ureche") că şi-atunci când dormi gândeşti!
Din mulţimea acestor gânduri multe vise-ţi făureşti
Şi o parte dintre ele te trezeşti că le trăieşti
Fiind eroul fără voie al propriei, mistice, poveşti.

Mintea nu-i doar cum se spune, energie pentru viaţă,
Mintea-i viaţă-a Energiei din Creaţia Măreaţă.
Mintea nu-i ceva ce tinde spre ideal transcendental
Ci-i izvor de transcendenţă vertical şi-orizontal
Şi-o "suflare" infinită cu un scop fundamental...

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Ana Bolodea
Votează! | Copiază!