Oraşul cu geamuri late

strada surâde sub globurile sparte,

incendiul major revărsat ca un lapte

din plămânii unui oraş cu traiectorii

înscrise în palmele ce ţin prizonieră odiseea,

urbea îndreptă ziua unui copil rătăcit

hotărât să fugă în lume

are cu el iluziile şi răzvrătirea

ştie ce alţii doar silabisesc,

regăseşte în firul de iarbă viaţa,

va fi al ierbii, al cerului,

ziduri între care trupuri supuse

au renunţat la vis,

cărămizi ce se vor spulbera

de parcă nici nu au fost

vor lăsa pământul să respire,

oraşul s-a încărcat de ciment,

blocuri obeze

primesc realitatea într-o cană cu apă

de băut pe stomacul gol, copilul creşte este tânărul căruia

îi ia mai mult efort să-şi pună picioarele în papuci

şi să cântărească lumina prin geamul cu solzi de ceaţă

decât să respire în libertate,

ziua îl va înobila ca pe un soldat

întors de pe frontul ce i-a muşcat trupul

şi l-a încărunţit

se va sustrage de la rigorile jocului ca şi când ele l-ar veghea,

speranţele îl ţin trez

ştie că nu va accepta să piardă din stele va fura focul.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!