Umpleţi paharele

Hai, umpleţi paharele şi uitaţi de ideologii şi de trecut
Sau lăsaţi-le-înţelepţilor, supuşilor raţiunii – mai mereu ridicoli;
Acest moment al vieţii noastre-i mult prea scurt
Pentru-a fi îmbâcsit de colbul galben ridicat de şcoli.

Paharul tău poate fi mov, iar al meu albăstrui-cicoare,
Dar de vreme ce-ambele-s umplute cu acelaşi vin,
Prostul care-argumentează-n vreun fel diferenţa de culoare,
Nu merită confortul adus în suflete de-acest dar divin.

Cum aş putea-întreba bravul ostaş, care luptă lângă mine
Pentru umanitate, dacă-i este crezul luminat de-acelaşi felinar?
Ar trebui să renunţ la un prieten onest, cu care mă-înţeleg bine,
Fiindcă el nu-îngenunchează-n faţa aceluiaşi altar?

Ar trebui să-mi azvârl iubita eretică din a sufletului arcă?
Să caut în altă parte un sărut cu o mai ortodoxă-învelitoare?
Nu, mai degrabă piară inimile şi legile care-încearcă
Să-înghesuie-adevărul sau iubirea în astfel de tipare!

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!