Oglinda groazei

Mă rog să scap de-un gând care mă duce
Spre-ntunecimi cum nu am mai văzut
Şi scriu cu trandafiri, la o răscruce,
Poemul îngerilor ce-au căzut.

În ceaţa ce se lasă peste suflet,
Mai bâjbâie o rugă către cer
Şi ţipă în tăcerile de urlet
Dureri ascunse-n lacrimă de ger.

E noaptea lungă ca şi niciodată,
Iar visele au iz de cimitir,
Mi-e tare frig şi frică, deodată,
Când un coşmar mă poartă-n coviltir.

Curg apele în râuri de sudoare,
Încerc să-not prin ele dar nu pot,
Văd doar un labirint fără hotare,
Din care-un mâine nu ştiu cum să-l scot.

Dar dintr-o dată visul se sfârşeşte,
Oglinda groazei pică la pământ,
O aripă de înger mă- nveleşte
Şi iată-mă din nou aşa cum sunt!

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!