Balada lui John Henry King

Sub stele pieritoare, care-apar şi-apoi se sting,
Ascultaţi, doamnelor, balada lui John Henry King.

John Henry King era holtei,
Şi ani avea vreo treiştrei.

Două fecioare-i ţineau calea, de viţă-aleasă,
Şi fiecare visa să-i fie lui mireasă,

Luptau cu-ardoare, dorind, prins în pânze de paing,
Să-l vadă-n faţa lor îngenuncheat pe John Henry King.

John Henry le plăcea la fel de mult pe amândouă,
Dar, să-şi salveze faţa, se făcea că plouă,

Nu spunea pe care-o iubea mai mult sau mai niţel,
Poate pentru că, sigur-sigur, nu ştia nici el.

Bălaia Kate era senină, veselă, sprinţară
Şi luminoasă ca o zi de vară;

Marie era blândă, dulce, cu un glas blajin,
Cu maniere fine, c-un fel de-a fi foarte calin.

John, cum vă spuneam, nu ştia pe care s-o aleagă
Şi nici care din două i-ar fi fost un pic mai dragă.

Le-a urmărit atent alt an întreg, dar
N-a aflat răspunsul necesar;

Şi poate le-ar mai fi urmărit încă un an,
Dacă n-ar fi conceput, mergând pe plajă,-un plan

Simplu pentru-a rezolva acea problemă
Stânjenitoare, acea dilemă.

Un plan prin care putea-n sfârşit la liman să iasă,
Şi să decidă care dintre fete îi va fi mireasă.

Deci, a spus: "Voi arunca-n aer un dolar
Voi juca cinstit, la lumina zilei, clar;

De va cădea cu stema-n sus, Marie-mi va fi soţie;
De va cădea cu marca, va fi Kate. Aşa să fie."

A scos apoi din portofel, nu întâmplător,
Un dolar nou-nouţ, strălucitor;

L-a pupat pentru Marie pe stemă şi, din obiectivitate,
L-a sărutat şi pentru Kate – pe cealaltă parte.

Apoi într-o manieră detaşată, sorţii pe deplin supus,
A aruncat dolarul în aer cât mai sus.

"O, voi, ursitoare,-"a strigat, "vă rog, alegeţi bine,
Să fie-o aruncare norocoasă pentru mine!"

Dolarul s-a-înălţat şi a căzut, iar jucătorul
I-a urmărit atent rotirile, tot zborul;

La zece metri depărtare sau mai mult
Dolarul a sărutat ţărmul mării ud.

John Henry a alergat acolo, cercetând cu ochii locul,
Curios să afle pe capul cui a căzut norocul.

Dar, vai, ce soarta vitregă, vai, ce destin nedrept!
Dolarul căzut pe cant, stătea pe muche, drept!

Şi-acolo,-n nisip John Henry King a lăsat,
Dolarul să rămână-n veci înfipt, pe cant!

El a decis să nu mai ispitească soarta-n veac
Şi să-şi trăiască-întreaga viaţă ca burlac.

Sub stele pieritoare, care-apar şi-apoi se sting,
V-am cântat, doamnelor, balada lui John Henry King.

poezie de Ellis Parker Butler, 1869 – 1937, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!