Moștenire
Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuți din piatră tare, din oțel."
Și-astfel, pe buzele tremurând am simțit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viața mea
Dintr-o cupă atât de mică.
Femeie slabă, născută pentr-a-nțelege orce suferință,
Am băut durerile unor veacuri infinite dar nu-i ușor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alfonsina Storni, 1892 1938. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre plâns
- poezii despre naștere
- poezii despre moștenire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.