Referinţe

tot aceiaşi mai eşti

chiar şi-n vaga oglindă

ca atunci în poveşti

parcă intri în tinda

casei mele plăpânde

în pustia, în recea

cu obloanele-i blânde

undeva printr- a zecea

şi rămâi peste noapte

să sfidam scrisa soartă

sângerând vişini coapte

din copac de la poartă

numai vie în floare

în întreaga grădină

dac-ai şti cât mă doare

în străfunduri retina

dac-ai şti ce tristeţe

melancolic o viaţă

a jucat cu fineţe

rolul ăla, de soaţă

dar oricum nu se poate

sunt bunel, eşti bunica

ai nepoţi şi nepoate

iar eu am nepoţică

dar în fine e soarta

ce ne-a tras pe vecie

că pe linie moartă

că pe alta mai vie

ne-a rămas amintire

şi cuvinte nespuse

şi adânc în privire

de martiri, nesupuse

au rămas şi dorinţe

lângă pragul veciei

excluzând referinţe

ce n-au fost să mai fie..

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!