Alb, alb imaculat
Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Și trece el, trece
prin frunzele nopții lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopții,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Și acel fermecat
stă îngenunchiat.
Și spune ceva,
murmură ceva,
foarte grav ceva,
despre el, despre lucruri,
o cumplită spovedanie:
Lucrurilor, senzitivelor,
moartelor, mireselor,
el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă,
s-a zăpăcit.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre spovedanie
- poezii despre prietenie
- poezii despre nuntă
- poezii despre mâini
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- poezii despre aur
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.